Se apropie alegerile locale și cele parlamentare, iar în stilul românesc (foarte probabil), o sumedenie de oameni vor vota fără să știe exact ce doresc de la candidatul pe care îl aleg… O fac fie pentru că o rudă votează cu persoana respectivă, fie că se lasă convinși de promisiunile pe care candidații le aruncă în stânga și în dreapta sau votează pur și simplu că așa trebuie, fără să se gândească prea mult!

Am stat și m-am gândit la 5 lucruri întrebări pe care fiecare adult ar trebui să și le pună înainte de a merge în cabina de vot!

1.Care este ideologia partidului din care candidatul face parte

Știi care este diferența dintre stânga și dreapta? Am fost enorm de surpins de faptul că MAJORITATEA oamenilor cu care vorbesc nu știu ce înseamnă un partid de stânga și unul de dreapta! Nu voi da vina pe ei (deși au cca. 50% din ea fiindcă ține de tine să te educi) ci voi da mai mult vina pe sistemul de învățământ, care predă Cultura Civică în clasa a 8-a când elevii au doar 14 ani și nu au dreptul să voteze! De multe ori nici profesorii nu văd subiectul ca pe ceva importnat!

Fie, nu asta e important! Întrebă-te care e ideologia partidului din care candidatul face parte!

Stânga

Partidele de stânga sunt: PSD, ProRomânia

În termeni supra-simplificați, partidele de (centru) stânga vor veni cu taxe mai mari pentru cei care lucrează, vor crește alocațiile și pensiile, vor crește puterea statului, vor omite investițiile și în general se împrumută mai mult!

Tot cei de stânga vor veni cu beneficii sociale (și indirect vor promova statul degeaba) pentru că va fi aproape la fel de rentabil să stai acasă și să primești ajutor social, decât să mergi la muncă și să câștigi cu 300-500 de lei mai mult!

Vrei asta pentru localitatea ta? Votează partidele de stânga!

E important să știi că uneori partidele de stânga pot avea propuneri de dreapta și invers, iar oamenii din partidele respective pot avea ideologii personale complet diferite! Personal nu pot să conștientizez cum există antreprenori înrolați în partide socialiste (aka de stânga)! Probabil că nici ei nu știu diferențele dintre cele două!

Dreapta

Partidele de dreapta sunt: PNL ALDE, USR+, UDMR, PMP

În termeni supra-simplificați partidele de dreapta nu vor oferi beneficii sociale foarte mari dar se vor concentra pe investiții, pe ajutorarea mediului de afaceri (decizie combătută puternic de cei din stânga-pentru că oamenii de afaceri „au bani” și nu trebuie ajutați)! Partidele de dreapta de obicei cer scăderea puterii guvernului și favorizează răsplata individului (deci nu a societății în general ca în cele de stânga) pe bază de competențe!

Investițiile în afaceri generează de obicei locuri de muncă și vei vedea (de obicei, dacă nu sunt situații de criză) că în timpul conducerii partidelor de dreapta, emigrația și rata șomajului e mai mică!

Vrei asta pentru localitatea ta? Votează partidele de dreapta!

Din nou aceleași principii se aplică și aici! Partidele de dreapta pot veni cu propuneri de stânga și invers, iar personal nu știu cum avem oameni de dreapta care cer mărirea ajutorului social! Probabil nici ei nu știu care este diferența dintre cele două ideologii!

Acum sper că înțelegi de ce e atât de important să alegi între cele două! Nu vreau să te influențez în niciun fel, tu decizi singur/ă!

2. Care este istoricul candidatului?

A mai candidat în trecut și a avut rezultate slabe? A promis că face și nu a făcut? Cum e el ca om? Cum și-a făcut campania electorală – i-a criticat pe alții că n-au făcut nimic sau a venit cu soluții practice pentru problemele actuale?

Aici deși sunt o serie de întrebări la care să răspunzi, toate te duc la același concluzie!

Oamenii, în general, tind să performeze la un anumit învel în mai toate ariile vieții lor. Dacă candidatul are o viață ordonată, bine pusă la punct în afara politicului, atunci e posibil să vezi același lucru în localitatea ta dacă este ales!

Să nu te aștepți ca un om care nu este bine pus la punct în viața personală, să reușească să facă total opusul în viața publică! De obicei, presiunea socială este mult mai mare, iar să administrezi o comună de câteva sute/mii/zeci de mii de oameni, e mult mai greu decât să administrezi o familie!

Pare o idee a bătrânilor de pe timpul lui Pazvante, dar crede-mă, funcționează! Rareori am văzut oameni care să aibă o viață personală proastă și să facă o treabă bună în cea publică! De obicei, abilitățile de administrare și management se răspândesc asupra mai multor arii din viața noastră!

Nu uita zicala aceea: „Istoria se repetă”, iar acest lucru e valabil și în viața candidaților!

3. Cât de specifice sunt propunerile cu care vine candidatul?

Aici e esența calității!

Spune-mi te rog dacă vezi o diferență între: „Dacă ajung primar vom face drumuri noi în comună/județ!” și „Dacă ajung primar mă voi ocupa personal ca drumul de pe strada X să fie asfaltat! Estimez că va costa comuna 2 milioane de euro și vom lua banii din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală”!

Știi cât de mult s-a gândit o persoană la o soluție în funcție de câte detalii îți oferă! Persoanele care îți promit marea cu sarea nu îți vor oferi nici măcar un iaz, așa că fii foarte sceptic când cineva îți promite prea mult!

Vin cu principiile acestea din antreprenoriat și crede-mă, funcționează! Personal, dacă ar fi să arunc cu bani în probleme, fără să mă gândesc, aș rămâne fără bani și cu problemele nerezolvate!

Judecă candidații în funcție de cât de specifici sunt! Dacă vin cu propuneri generale? Probabil nu vor face nimic (pentru că nici ei nu știu bine ce vor să facă)! Atunci când candidații vin cu propuneri specifice, atunci știi că și-au luat cel puțin timpul necesar pentru a se gândi la soluții practice!

4. Cum o duce candidatul cu banii în afara politicii?

Pentru întrebarea aceasta voi fi probabil extrem de judecat! Dar ce treabă ai tu, Daniel, cu câți bani are candidatul sau cum stă el cu finanțele în afara mediului politic? Pe mine mă interesează ca el să facă ceva pentru mine…

Ei bine, uite de ce e important acest lucru:

De obicei, oamenii care au bani în viața personală și o duc relativ bine în afara politicii, nu vor candida pentru bani ci din dorința de a face o schimbare!

De exemplu, am o rudă care e antreprenor de succes (afaceri de câteva milioane de euro)-nu voi da nici nume, nici partid ca să nu influențez; a candidat la primărie, a câștigat și și-a donat salariul din prima lună, pentru că nu a candidat pentru bani… El face mult mai mult din afacerile lui, iar primăria pentru el e o pierdere de timp și bani, dar a candidat pentru o schimbare- și schimbare a fost de atunci! A adus spiritul antreprenorial în primărie și localitatea a beneficiat de investiții de peste 10 milioane de euro!

Acum să ne uităm pe cealaltă față a monedei! Dacă un candidat nu o duce foarte bine financiar, s-ar putea să fie motivat de salariile acelea atractive pe care postul din primărie îl oferă! Ce înseamnă asta? Că e foarte posibil (cum s-a mai și întâmplat de altfel) că primarul se îmbăgățește în timpul candidaturii și nu lasă nimic în urmă, ori încearcă să beneficieze de pe urma contractelor cu primăria mult timp după ce a terminat candidatura.

Zilele acestea am aflat că un primar dintr-o localite din Suceava, nu a plătit cca. 8 ani factura la apă pentru că el a adus apa în comună și credea că e îndreptățit să primească apa pe gratis… România…

Personal, cred că e extrem de important să te uiți în finanțele unei persoane pentru a determina capacitatea acesteia de a face venituri în viitor!

5. Are spirit antreprenorial candidatul?

Dacă vrei ca să ai oameni care conduc cum trebuie, e necesar să te întrebi dacă persoana respectivă are spirit antreprenorial sau nu!

Vei zice: Daniel, dar job-ul unui primar/deputat/senator nu e să facă business-uri, job-ul lui e să facă ceva pentru localitatea mea!

Ei bine, dacă vrei ca cineva să facă ceva pentru localitatea ta, atunci ai nevoie de o persoană care nu se dă bătută, care persistă, care găsește soluții, care muncește cot la cot cu ceilalți, care face parteneriate, care știe să genereze venituri… toate acestea sunt atribuțiile unui antreprenor!

Să conduci o localitate e ca și cum ai conduce o afacere: Ai un set de resurse (atât financiare cât și umane) pe care trebuie să le folosești pentru a aduce prosperitate (adică să aduci mai mulți bani în comunitate și să crești nivelul de trai).

Sper că acest articol ți-a fost de ajutor! Nu uita că trebuie să mergi la vot! Nu e doar un drept, e o datorie față de viitorul tău!

Te rog lasă părerea ta în comentarii!

1 Comment

  1. Croitor Alexandru

    septembrie 23, 2020 at 11:28 am

    Foarte bine punctat Daniel Croitor felicitari

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *